După prima ploaie de toamnă…

Încercând să păstrez volumul de nostalgie aducătoare de astenii de toamnă( cică exista și dintr-astea…o fi un fel de pachet promotional: astenie de primăvara, acum și toamna!) la un nivel de bun simț, și-anume mic spre foarte mic, mă leg puțin de faptul că ne-am pricopsit de astăzi cu toamna. Și nu numai calendaristic, cel puțin când ma uit eu pe geam. Și nu văd mai nimic, atât de tare plouă peste Iași. Se poate să fie o coincidență aș spune cam nefericită, sau poate e chiar timpul scuturându-ne pe toți de umeri și urlând neplăcut că trebuie să ne mai luăm gândul de la petreceri, plaje și munți și să-l trimitem la muncă. Gândul, desigur. Că noi…ne vom mișca mai greu în direcția muncii, ca de obicei.

Toamna e un pretext să n-o luăm razna de la atâta stat degeaba. Sau…nu chiar pentru toată lumea; unii se spetesc și în vremuri caniculare. Aplauze ipotetice. Mă gândeam chiar că cineva a trebuit să numească amestecul ăsta de umezeală și frunze  ”toamnă”, tocmai ca să nu fie nevoie să-i spunem ”sfârșitul verii” și să ne amintim în mod constant de cât de frumos era când strălucea soarele și cer albastru și ciripit și…bleah. Oricât de frumos ar fi concediul și oricât de zbenguite party-urile pe plaje sau pseudo-aventurile montane ( saaau concertele în aer liber, cu aluzie), într-un final mai trebuie schimbată și pagina aia de calendar și unii dintre noi ar face bine să se mai întoarcă și la lucruri mai serioase. Studii, job-uri, ambele…cine știe. Cel puțin așa-s eu. Cât e glumă e glumă, dar când începi să simți că în căpșorul tău s-a format o mare și frumoasă mămăliguță, e semn că e nevoie de ceva efort intelectual. Încet încet, baby steps, nu cumva să ne supra-solicităm. Și hai să recunoaștem, toamna e fix genul de anotimp care te invită să te prăbușești într-un fotoliu comod sau ce-ai mai pufos prin casă și să-ți lipești o carte de degete. La figurat, hey! Sau să piratezi( ori suntem onești ori nu mai suntem) un film care generează o reacție mai complexă decât o criză de râs și o expresie a la ” vițelul la poartă nouă”, așa cum ne obișnuiesc în fiecare vară binecunoscutele zdrențărele de filme, majoritatea comice numai după o beție soră cu coma alcoolică. Îmi amintesc de un film acum, văzut de fapt prin iulie, de care n-am mai apucat să vă spun. Se numește Legenda pianistului de pe ocean sau, în original, La leggenda del pianista sull’oceano și vorbește destul de bine de la sine, dacă ai ce-ți trebuie să-l urmărești. Deși m-am bucurat de el hăt-hăăăt în iulie, am rămas cu multe imagini și replici în minte și în suflet, ceea ce pentru mine e alerta de film bun. De aceeași părere ar fi mai mulți critici și chiar topul imdb. com, unde șade printre primele 100 cele mai bune, cum s-ar zice. Dar eu nu cred până nu văd, iar imdb nu se prea înadrează la cel mai bun sfetnic în materie de ”filmul de seară” pentru mine, așa că…mă bucur că m-am convins cu ochii mei, în după-amiaza aceea superbă de vară care m-a prins la Casa de Cultură ”Mihai Ursachi” din Copou, Iași, la proiecția acestui film din 1998 pe care, dacă aveți răbdare( cam 170 de minute), sunt convinsă că veți ști să-l apreciați și unii veți rămâne și cu câte-o lecție învățată, de unde vă așteptați mai puțin.

Și iar am pomeni de după-amiezi de vară, ceea ce e alertă de supărare. Înainte să ne apuce migrenele și depresiile, să nu uităm că niciodată nu-i prea târziu pentru o escapadă de sepembrie acolo unde vă cheamă sufletul cel mai tare sau, de ce nu,unde n-ați gândit vreodată. Mai melancolică din fire, eu aș merge pe prima variantă. Mi s-ar părea un bun final de vacanță și unul din cele mai eficiente…să-i zicem încărcătoare de baterii. În orice caz, luați-vă acumulatorii personali și treceți la încărcat pe ultima lună de metri. Asta așa, mai mult pentru studenți, care mai au ( respectiv avem) exact o lună până să reluăm ( sau abia să testăm terenul pentru prima oară) toată treaba cu studenția.

Până atunci, declar sezonul boem deschis, cu poezii și chipuri cu expresii indescifrabile și parcuri în care se mătură numai după ce apuci să înoți măcar o dată în frunze ruginii. Și, evident, cu reduceri în marile complexe comerciale, deci automat cu fetițe care se spetesc să găsească blugii ăia faini la jumătate de preț, fatăăăă!  Bucurați-vă de toamnă pe cont propriu dar și cu cei mai dragi oameni prin preajmă, atât cât vă mai țin vacanțele, concediile și…portofelele.

Vă salut.

Și ceva pentru gâdilirea urechiușii chinuite de clubbing-ul văratic, cu un titlu mai mult decât evident…

 

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s