M-am învârtit pe lângă blogul ăsta ca pe lângă un nebun din ăla de care ți-e frică și care te cam bagă-n sperieți cu apucăturile lui, dar de care-ai vrea să te poți apropia cumva. I-am schimbat și hăinuțele și tot cu milă mă uit la el, deși mi-e mai drag acum și chiar mă tot gândeam că schimbarea asta a lui la față îmi dă o oareșcare poftă de aberații. Și cum, deși suntem mai ocupați cu nimic decât oricând, nu putem spune că n-avem timp să aberăm, iacă-tă-mă-s. Cu vreo câteva teme în așteptare și-un ceai din care am îndrăznit să gust prea devreme, mă gândesc, nițel îngrozită, la haloimăsul de prin oraș. Iașul nostru și-a acceptat și anul ăsta, cu supunere, soarta crăciunească și acum strălucește ca o frunte de țăran dogorită de soare. Pe Biblioteca Centrală se scurg steluțe fantomatice coborâte din ceruri and beyond, în Piața Unirii copilașii călăresc reni luminoși și trag de toate instalațiile care se scoboară din burta moșului și-a oamenilor de zăpadă. Pe Ștefan cel Mare capeți șocuri epileptice dacă n-ai, atât de tare se zbenguiesc toate becurile și perdelele de instalații colorate. Pe Copou n-am fost încă de când s-a apăsat butonul magic al primăriei , dar mi s-a spus că treburile stau la fel de feeric.
Nu știu dacă am avut eu o copilărie traumatizantă fără să-mi dau seama sau mai mulți simt treaba asta, dar eu mă satur repede de scălămbăielile astea luminoase și de scârțâiala pe care-o generează în tot orașul, că toți și-au înșfăcat aparatele de fotografiat meseriașe, copchiii și banii și-au ieșit la crizat în loc de colindat. Categoriile umane mai speciale încep să se evidențieze mai bine în perioada asta. De exemplu, muierimea e împărțită pe paliere diverse. Avem gospodina durdulie căreia nu-i mai ajung kilele de făină pentru cozonaci și hălcile de carne pentru friptanele sănătoase, numai bune de rupt masa-n două cu ele. Ea e de obicei THE tanti care nu-și mai vede capul de treabă burdușind căruciorul de cumpărături cu fel de fel de maionezuri și cărnuri asortate. Și mai are și cu ce plăti la casă, că doar asta o diferențiază de gospodina care scoate portofelul din zece-n zece minute, să vadă dacă n-a trecut de bunul simț al salariului de luna asta, scuturat și el bine de facturi și rate. Undeva într-un univers paralel, zânuțele cu picioare lungi și 8 straturi de ruj în culori pe care un bărbat n-o să le înțeleagă vreodată, se plimbă cu mânuța-n sus prin magazinele fancy. Cică-s în căutare de cadouri. Oare de asta părea așa de fericit prietenul uneia care răsfoia prin umerașele cu lenjerie intimă, undeva prin mall? El își vedea cadoul cu ochii, în vreme ce, la două standuri mai departe, unul mai puțin norocos fierbea în suc propriu lângă o pisi care luase bijuteriile, eșarfele și gentuțele pe rând. Banii lui, însă, s-au dus toți deodată.
Domnișoarele-s stresate, ce-i drept și de teroarea ținutelor de sărbători. Asta nu-i așa…o grijă de azi pe mâine. E-un stres de jumătate de sezon, care se sfâșește cu ele sub mese, rupte-n…rochie de bete și cu papuceii bine asortați la nuanța gresiei din baia localului. Când urlă DJ Bulă, din fața Palatului Culturii, ultimele secunde ale anului, fătuca-i deja tămâie și descălțată, rochia scurtă s-a făcut bluză, iar barmanul arată parcă mai bine decât prietenul, în aburii ăia de șampanie. Dar acum, la jumătatea lunii, dacă cerceii n-au măcar o pietricică de culoarea dantelei din rochie, jură că nu iese din casă.
Între timp, vreo trei vecini de la blocurile de peste bulevard și-au înșirat instalațiile prin balcoane. Unul din ei l-a spânzurat și pe Moșu’ de pervaz, așa că zic să nu mai așteptați scoverzi sub brad anul ăsta, că s-o gătat cu moșneagul. Eu am împăcarea că, dacă sting lampa de pe birou, tot mă luminează becurile alea care par să consume cât toate bazaconiile din Piața Unirii laolaltă.
N-am spirit de Craciun să vă dau, încă. Promit să-mi cumpăr o găleată de sclipici și să mi-o torn în cap, poate poate m-o cuprinde vreun sentiment aparte. Daca nu, terapie cu clopoței până ajung prea țăcănită ca să-mi mai pese. Până atunci, dacă-și mai pune careva becuri de-a lungul balconului, pocni-v-ar siguranțele în foc de artificii.
Vă salut.
Anca Toma 