Toată lumea are cîte ceva de spus la final de an. Așa reiese din valul de noi statusuri pe facebook (mai putin pe messenger, văd că nu se mai poarta versurile lungi și meaningful cu www. ca sa fie albastru textul. oh, those days…) și din toată blogărimea de pe fața pămîntului. Și e firesc să ne dorim reciproc sănătăți, bucureli, beri reci și bune tot anul, precum și chestiuni mai profunde, precum inundații de fericire, existențe împlinite, uitare de dureri și ștergeri cu buretele. Fain ar fi dacă n-ar mai curge mesajele astea voioase ca o gîrlă împotmolită, pe telefoanele care zbîrnîie de dimineață sub două rînduri de perne, poate poate nu se mai aud. Fiindcă tare ne mai pricepem la redirecționat, la false emoții și la rime mai mult sau mai puțin accidentale. Hai să nu par răutăcioasă, că și-așa cred ca de la anul nu mai văd niciun amărît de offline de sărbătotori. The point is, decît un o porție dublă de ipocrizie dată prin sos de lipsă de inspirație, mai bine un ”La multi ani!” din toată inima, să-mi meargă la suflet și să știu că exact asta a vrut celălalt să spună. Degeaba mă îndemni să-mi liniștesc inima sub lumina blîndă a artificiilor de la ”trecerea dintre ani” cînd de fapt ai vrea să mă vezi liniștindu-mi oasele sub un vagon de tren marfar.
Într-un fel sau altul, fie că admitem ori ba, zilele astea și mai ales cea de azi, au fost un festin de gălăgie stradală (au început simfoniile bășicilor de porc și-ale tobelor din pungi de plastic) dar și de depresii. Unii fac bilanțuri, își pun mîinile în cap, se mîhnesc. Alții numără în gînd mașinile, călătoriile și amintirile bănoase de pe parcursul lui 2011. Unii cu fișicuri de 50 de bani, alții cu pachete de 50 de lei. Unii ies din spital, altora abia acum le răsună sirena turbată de ambulanță în fața blocului. Și tot așa…
Există, însă și oameni nici prea mulțumiți dar nici prea dezamăgiți de anul ce-a trecut. Fac și ei un calcul, mai mult sau mai puțin voit, cu un dram de scepticism și ceva aroganță față de cei slabi de înger care tremură cu ochii-n horoscopul pe noul an și se întreabă cum a trecut atît de repede timpul și pe ce s-a cheltuit el. Întrebare pe care și-o pun și ăștia mai reci și mai puțin sensibili la rapoartele de sfîrșit de an. Doar că ei în timp ce-și pun astfel de probleme, trag o bere sau un vin bun aproape și așteaptă de la viață și bune și rele. Mai mult rele. Fără să privească în gol, fără să regrete măcar o clipă vreuna din prostiile, schimbările sau riscurile asumate în tot anul ăsta.Sau în toată viața de pînă acum.
Nu vă doresc flori sub tălpi, mese îmbelșugate, saci de aur sau iubiri smulse din filme. Vă doresc să nu uitați, așa, din cauza calendarului, de toate clipele grozave din anul care se termină și să nu țineți evidență contabilă numai de porcăriile prin care considerați că ați trecut. Nu dați cu piciorul lucrurilor cu adevărat faine pe care le aveți în minte, în suflet și în jurul vostru. Încercați să ascultați mai puține tîmpenii atît la nivel de Winamp cît și de ”radio șanț” și poate reușim să mai reducem din burtica de dobitocie a durduliei noastre țări. Iar pentru studenți în mod special, să vă meargă mintea și sistemele de copiat în sesiune și să vreți ceva mai mult de la ce faceți. Să vă bucurați mai mult cînd învățați ”o prostie” bună decît atunci cînd nu apare proful la curs sau e plictisit și vă lasă să plecați. Și să gîndiți pozitiv, mereu se poate și mai rău. Chiar dacă vin examenele și urmează să rămînem fără unghii, musai vin și rezultatele și atunci rămînem fără păr în cap.
Înfăsurați 2011 într-o hîrtie, băgați-l în buzunar și purtați-l cu voi în măsura în care ați învățat ceva din el. Așa cum se întîmplă în fiecare an, cu fiecare suflet.
Vă salut cu-n ”La mulți ani!” .
Anca Toma 