Urcați?

Treceți, intrați. Intrați! Hai, hai! Haai! E frumos, e curat, e muzică, „e” păsări, e iarbă, e viață. E așa…profi. Adică arată ca și cum ar fi fost șlefuit de un profesionist. Nu știu exact în ce. Dar e.

Sînt locuri în Iași, cum sînt în toată România, cum sînt în colțuri de lume mai cochete și cu mai mulți franjuri decît la noi, unde se construiesc vieți cu etaje. Minți spre care se ajunge cu lifturi și cînd ajungi e pustiu. Nu gol, doar rece, sec, prea vesel și prea bine vopsit ca să fie sincer, ca să fie adevărat. Cît poate un om să îndure opt ore pe zi înconjurat de muzică ambientală, cu o stare de bine și de echilibru clădită corporatist? În culori vii, dar totuși doar făcută, împletită, nu simțită.

Poți să te sperii. Să-ți fie frică să te legi de-așa o lume. Să le-arunci promisiunile în fîntînile lor arteziene care răsar unde te-aștepți mai puțin, printre birouri. Și să fugi, uitînd chiar să-ți iei buletinul de la recepție. Să nu-ți mai trebuiască nimic. Tu ești liber, ai pasiuni, le împletești ca pe flori în păr, tu nici măcar nu urci cu liftul. Tu pășești pe norii unei lumi care se hrănește cu vise, nu cu bani. Să nu-ți trebuiască…

Poți, însă, măcar așa, ca exercițiu, să nu urci pe scări. Să apeși un buton, să te ducă la o cafea. Așa mincinoasă, așa prea pe placul tău. Să te învîrți în opt ore de muncă și să-ți placă. Să ieși pe hol la o gură de aer proaspăt cu odorizant de cameră și să inspiri din toată adîncimea plămînilor. Să miroasă a suflet mort și să miroasă bine. Și-apoi să te gîndești la cei care pășesc pe nori, afară. Proștii.

Poți. Dar nu poți.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s