Nu vorbim de furăciune. Undeva mai aproape de universitate, pe Copou, găsești și derapajul profund, acela care saltă parul pe mîinile profesorilor și face vreo doi studenți să se-ntrebe „oare?”. Invitația la dans cu scriitorii de licențe. Nu, aici printăm, legăm, șlefuim. Nu pentru că tu nu știi sau nu poți să faci asta acasa, de mînă decît dacă alegi să croșetezi, în loc de copertă, un milieu apretat. Ci pentru că tu ai lucruri mai importante de făcut.
Cînd face timpul unui om mai mult față de-al altuia? Cînd face ce vrea cu el, cînd face ce vor alții, cînd face ce trebuie? Cine stabilește, cine judecă? Fiindcă, la o adică, dacă toți avem atît de puțin timp, mă cobor cu mintea la gîndul că nu mai face nimeni două parale.
Anca Toma 