Locurile și lucrurile în orice fel și măsură terapeutice n-ar trebui dărîmate niciodată. De asta, chiar dacă mă voi întoarce rar, chiar dacă voi scrie, totuși, des, locul ăsta n-o să se stingă de tot niciodată. Atîta timp cît și eu și alți cîțîva rătăciți o să mai suferim de durerile lumii, o să luptăm cu ele în locuri ca ăsta, lăsîndu-le degetele și ochii să se întîlnească în două-trei rînduri de zăbavă. Nu-ți spun „adio”, nici „la revedere”, fiindcă nu știu dacă voi împlini nici unul din lucrurile astea două. Să închid prăvălia sau să mai vin, din cînd în cînd, la ea.
Dar dac-o fi să nu ne mai citim niciodată, mi-a făcut plăcere să mvă cunosc.
Anca Toma 