Toată lumea dă sfaturi în prostie

Nu știu ce-nseamnă nici om, ni­ci lucru, nici vorbă mo­ti­va­ți­o­na­lă. De cele mai multe ori, se pare, puterea vorbelor de duh stă mai degrabă în poza din spate. Nu-mi dau seama dacă-i iscusit cel care reușește să te a­de­me­nea­s­că, să te îmbrobodească, să te adu­ne la un loc cu îndoielile și să te con­vingă să le măcelărești. Sau dacă-i bleg cel care pleacă fruntea și acceptă mirungerea asta cu ulei ars, adică tu, de nevoie, de dis­pe­ra­re.

Pentru că știu că tragem cîteodată de-o vorbă goală ca de-un colț de pîine, ultimul rămas. Chiar dacă-i searbăd și ne zgîrie pe cerul gurii, îl mestecăm așa fiindcă nu se știe cînd mai apucăm un cuvînt de încurajare.Citeam printre părerile unor redditori  ca uneori citatele motivaționale, ca orice antibiotic luat de prea multe ori fara prescripție, fac mai mult rău decît vindecă răni. Pentru că oamenii refuză să creadă că „iubirea adevărată înseamnă să nu fie nevoie să-ți ceri iertare vreodată”. Nu știu în ce vor oamenii să creadă. Dar dacă ulei ars îți tre­buie pe creștet, mă rog ție, opă­reș­te-te!

Dacă motivația e „ceea ce te face să faci”, cum spune știința Internetului, atunci instigarea la răutate gratuită de tipul „niciodată să nu-ți ceri iertare, fiindcă, normal, așa știi că iubirea e adevărată” e motivațională să ea.

Știu că ți s-a acrit, că ești sătul ca un animal lăsat să roadă ace­e­a­și bucată de pămînt care-a fost bu­ru­iană bună, apoasă, dulce și-a­cu­ma învîrți ultimele fire, rămase-n ciu­dă printre dinți. Că vezi negru în fața ochilor și-n fața altora. Ne­gru de răutate, de mîrșăvie, de tu­peu neghiob și suflete nespălate. Te cred, dar nu-ți plîng de milă. Și da­că te-ai prins că lumea ta, cercul ăla despre care vorbești numai cu dră­cării pe buze, e stricată la su­pra­față, curăț-o de coajă.

Dacă-i pă­­tată într-un loc taie cît trebuie, nu irosi. Dacă-i viermănoasă, des­pic-o-n două și salvează cît se poa­te, de-ar fi doar o îmbucătură de mi­ez parfumat, copt. Iar dacă-i pu­­tregai curat, caută degrabă să sco­ți răutatea din paner, să nu-ți stri­ce toată viața. Și nu scuipa, chiar dacă ai mușcat ca un go­go­man, de teamă că n-ai să mai gă­sești așa merinde. Nu-i șade bine omului cu minte să rumege.

Nu te lega la ochi dacă nu vrei să te doară capul. Cască-i, strică-i, dă-i și altora să vadă prin ei dacă au lentila mai curată. Dacă te-ai prins de rău, nu judeca din un­ghe­rul din care tu știi mai bine, că nu te-aude nimeni gîndind deștept. Fiindcă o gură spartă degeaba zbiară mai tare decît o vorbă chibzuită cu rost. Asta, însă, nu-nseamnă că trebuie s-o lași să urle.

Mută un pietroi din drum, da­că știi de ce nu-și are locul acolo. Da­că nu, întreabă-te pînă afli de unde poți să afli. De bine, de rău, dac-un prost nu se mai împiedică de el, tot ai isprăvit o treabă.