Oameni frumoși

Tot mai mulți sunt. Și tot mai frumoși. Răsar și înfloresc, au puteri care îi fac pe urâți să se urască. Ei n-au ce au frumoșii, nici nu fac nimic ca să ajungă și ei măcar drăguți.

Sunt mulți și sunt așa…compleți. Nu le lipsesc plusurile și, cumva întru echilibrarea spiritului, s-au agățat de ei și niște minusuri. Pe lângă inepuizabila răbdare cu oamenii, sufletul cald și zâmbetul special, frumoșii sunt o sursă idealizată de soluții, le cade praf de zână din vârfurile degetelor, au un vino-ncoa și-un du-te-ncolo de te lingi pe buze.

Alex Jones | Unsplash

Asta dacă n-ai văzut niciodată un om frumos în mijlocul unei crize de frumusețe. Când li se taie firul răbdării, când li se usucă sufletul de-atâta căldură și le cade zâmbetul. Când faptele bune nu le ies, când nu-i lași să fie magici, când lucrurile nu se mai fac „cu drag, oricînd”, când viața nu mai e „minunată” și nimeni nu mai e „scumpa mea”.

Sunt frumoși cu de-a sila. Oameni care își alimentează, bulimic, orgoliul cu simpatii șubrede, care nu înseamnă nimic decât dacă-s multe. Să fie, să știe lumea, să primești ștampila cu frumosul. S-o lași să te ardă pe piept până te înveți cu minciuna și chiar te uiți în oglindă și vezi – te vezi măiastru. Nici tu nu știi când ai strâns atâta bunătate, atâta gingășie. Și, oare, mereu ai fost înconjurat numai de oameni urâți? Mai bine cauți să te înconjori de unii mai acătării.