Oameni nebuni

Nu cei care o recunosc emfatic, „așa sunt eu, mai nebună!”. Sunt oamenii care se știu așa și speră să nu afle nimeni.

Nebuni de frică, nebuni de singurătate, de tinerețe, de bătrânețe, de lipsuri și de preaplin. Întinzi mâna spre ei și simți cum vibrează substanțele din care le e făcută nebunia. Le simți privirea fugărită de gândul că i-ai putea prinde, că le-ai putea citi printre cuvinte tot ce încearcă să ascundă. De obicei au și măști și costume. Joacă roluri cu totul diferite de ce sunt pe dinăuntru, ca niște bomboane umplute cu groază și paranoia.

Sunt oameni „urâți” care încearcă frenetic să facă schimbări. Le rup din manuale, din reviste de oameni „frumoși” și încearcă și ei să vadă dacă li se limpezește mintea cu trucuri. Când se simt sufocați de nesiguranță, deschid larg ferestrele ca să intre aer rece și să le înghețe câteva dintre lucrurile care-i frânează mereu în viață. Uneori dorm cu geamurile puțin crăpate, fiindcă au citit că somnul fără coșmaruri e cel mai bun și se obține doar într-un loc cu aer curat și pe fețe de pernă spălate de obsesii.

Jeremy Thomas | Unsplash

Alteori se ridică de la masă fără să mănânce ca să se mențină în formă de fantomă, cea mai bună siluetă pentru cei înnebuniți de lume. Predispuși fiind la excese – de zel, de așteptări de la viață, de teamă – pe care nu le poți scoate din meniu, încearcă și ei să taie de unde chiar se poate.

Nebuni sunt cei care cred că și ceilalți cred ce cred ei. Oamenii care simt organic nevoia de autenticitate, de sinceritate – pentru că știu că în ei înșiși nu pot avea încredere, caută să se hrănească cu adevărurile altora. Dar acelea nu-s făcute ca să le țină lor de foame. Acelea sunt sărate și grele și dacă le mai înghit întruna, îi va ucide o sete lungă și nebună ca ei.