Așezați în cântar cu blegii autentici – cei înspăimântați de perspective câtuși de puțin provocatoare – oamenii pregătiți pentru viață nu pot decât să ridice din umeri nedumeriți. „De ce vă chinuiți, de ce foșniți ca o sacoșă țeapănă, de ce trebuie să vă foiți atâta ca să dovediți, pe cântar, că avem aceeași măsură?” Și e firească nedumerirea lor, o au și blegii dar ei oricum nu știu să trăiască altfel.
Ei trebuie să ardă mai tare ca să încălzească la fel de mult. În toate privințele, de la neînsemnate împliniri sociale până la afecțiuni profunde. Și știu când dau de oameni asezonați de la începuturi, oameni care au prins gust din timp. Îi recunosc și știu că o să-i doară naturalețea lor la fel de tare pe cât o să-i încânte.
Știu că ei vor sta în cuptoare drăcești ca să poată coace în ei un fraged pui de dragoste, pe când pregătiții vor picura din prima clipă lacrimi de zahăr pe inimile blegilor. Îi vor îndrăgosti fără coacere, după o rețetă care le vine firesc, o știu nativ. Ei sunt oameni care se absorb ca untul topit în felia ta de suflet prăjit. Nu știu dacă o fac conștient, dacă plănuiesc și să-ți ia, mai apoi, farfuria din față, dar prima mușcătură sigur nu e minciună.
Ce nu pricep nepregătiții, oamenii pe care viața îi gătește fără să-i fi lăsat la macerat, e că dezamăgirile nu sunt întotdeauna rezultatul unui sabotaj sistematic. Uneori au „norocul” să dea peste cei care iau lucrurile așa cum sunt, iar aceștia nu vor să le provoace durere. Sunt de acord să fie gustul dulce de pe buzele blegilor fără să prevadă amărăciunea care rămâne după. Au stat atât de mult în condimentele lor speciale încât nu mai știu – n-au știu niciodată că relaxarea lor sfârâie pe pielea altora.
Oamenii pregătiți sunt gata să iubească fără să se lege de cap, să facă și să dreagă fără să-și asume ratări, răni, etichete. Căutați-i, blegilor, și lăsați-vă păcăliți de gustul trecător dar puternic al neimplicării lor.
Anca Toma 