Când vine nebunia peste bine, aia care te transformă, care-ți dă curaj să rupi lațul în care simți tu că ai fost legat, acceptă că vei fi respins. Vei fi ceva nou în care cei care te „știau altfel” vor căuta vechea versiunea.
Ce contează că tu ești mai bine, că te-ai dezbrăcat de ceva pe care nu ți-l mai doreai ca să-ți fie mai ușor să gestionezi viața? Ești greu dacă nu imposibil de digerat, chiar dacă schimbarea e despre tine și nu despre ei. Oamenii se sucesc așa încât să te facă responsabil de o dezamagire. Un fel de „nici Vama nu mai e ce-a fost”, etapa pe suflet.
Lasă-i să te rumege, să nu te priceapă, tu fă-ți loc în inimă pentru haosul tău, mestecă-l în ritmul tău. Dacă mai rămâne ceva din toată povestea asta, din lumea care te înconjura, poate că te-au iubit până la urmă. Nu ești făcut să rămâi la fel decât pe fond, ăla pe care se clădesc schimbările.
Fiindcă viața ta e o mare marja de eroare și-n ea încap toate modificările din lume. Măcar tu nu te judeca pentru ele.
Anca Toma 