Ăsta e omul care-și înlesnește situații care îl răstoarnă. Se poticnește în mișcări haotice de revoluție și ajunge strangulat de firele încurcate pe care nu le-a deslușit înainte să înceapă schimbarea.
Schimbările în bine i se dovedesc improprii fiindcă trage mereu înapoi. Nu-l trage nimeni și nimic, e singur în tevatura asta. Sau cel puțin n-a știut niciodată să externalizeze vinovăția,
cu ea are „cea mai intimă” relație.
Schimbările în rău îi par meritate, plătite în avans. Sunt stări de fapt, așa trebuie să fie. Asta în condițiile în care nu e chitit pe karma și destin, culmea.
Omul retrograd se învârte în jurul altora până nu mai știe de el. Se întoarce la lucrurile care l-au distrus ca la o împărtășanie păgână cu amintiri deși predică altora depășirea traumelor. Imaginația lui se oprește la el și repornește hârcâit, dar cu bucurie, pentru oricine altcineva. Face aceleași greșeli sacadat, cu intervale principiale de liniște.
E o planetă moartă
pe care o studiază lumea cu o curiozitate care se stinge ușor, fiindcă suprafața e neinteresantă și profunzimile sunt obositoare. Și nu contează că e retrograd, rotațiile lui nu influențează nimic pe lume.
Anca Toma 