Când simți că nu mai simți, că s-au atrofiat trăirile și singurele lucruri care te mai saltă sunt negative (frică, anxietate, spaime goale), asculți mai bine. Auzi altfel lucrurile care te trezesc când toate alarmele celelalte sunt zgomot de fond.
În liniștea asta aud lângă mine în metrou
Dar nu mai arăta așa deprimat, că ești obositor.
și o aud tare, ca pe o frână bruscă pe șine încinse.
Adevărul e că oamenii deprimați și depresivi (de etapă și de cursă lungă, dacă le putem spune așa) sunt împovărători. Arată greoi, se simt anapoda. Tehnic vorbind, sunt mai mult decât trebuie. Li s-au încurcat ițele și ugh, le avem fiecare pe ale noastre de descurcat, cui îi mai trebuie încă un bleg pe cap?
Dar știți că ei se așază în fiecare zi la război ca să se țeasă altfel, mai bine, mai după așteptări? După câte un desen nou, fiindcă pe-al lor nu-l suportă nimeni. Toată lumea ar descoase câte ceva ca să facă altceva. Mai bun, mai după așteptări.
Arăți deprimat
E expresia neajunsului. E un mod pseudo-clinic de a spune
Mai avem de lucrat la tine.
Și pare că e doar atât, că ai de rezolvat lucruri ca să fericești un om, doi, trei, 100. Dar nu e.
Să găsești pe cineva care să-ți spună
Tu mai ai de lucrat la tine. Tu, nu eu, nu cutare sau cutare. Și dacă vrei, te ajut.
Asta e o formă de iubire pe care ți-o dorești și fără să știi. Și ți-o poți oferi numai tu.
Anca Toma 