Oamenii puternici sînt așa pentru că știu cînd e nevoie să se vopsească în culoarea slăbiciunii. Iar cei slabi, de înger sau de drac, mușcă momeala pentru că se simt înțeleși de-acolo de sus. Primii știu că pot rata încălecarea, într-o formă de înrobire, a celorlalți, dar n-au nimic de pierdut dacă încearcă. Pentru că ei au deja totul, însă n-ar putea strica să ai pe cineva care să îți aducă și mai mult.
Nu-i lăsați pe cei care par să vă sprijine pașii să vă facă să uitați cum să mergeți. Căutați mentori, nu oameni care să vă handicapeze. Și dacă nu-i găsiți azi, nu vă treziți mîine încercănați și fără rost, jelind ratarea unor timpuri, a unor vîrste potrivite. Vi s-a întins un fir cărnos, v-a bătut inima pe bună dreptate, l-ați mușcat și v-ați prins într-însul fără drept de zbatere. Dar n-ați murit. Încă. Și pînă vă trage meșterul pescar din balta voastră de vise și scopuri zăpăcite, aveți timp să vă prindeți de unul din ele și s-o zbughiți. Fără să-i zgîriați mîna, fără să-l fleoșcăiți cu coada peste față. N-a vrut decît să vă mănînce zilele.
Oamenii slabi așteaptă mîini întinse. Cei puternici așteaptă să citească nevoia asta în cei cu inima blîndă. Știu să-i citească, știu cînd e timpul pentru o palmă peste față și cînd pentru-o bătaie pe umăr. Oamenii puternici au măști meșteșugite, vorbe care te pun sub o piatră sau ți-o iau de pe umeri. Știu să te crească dar și să te-ngroape, să te facă să uiți pentru ce-ai intrat într-o încăpere, dar și să ți-aducă aminte cine ești. Știu că ai nevoie să contezi, așa că îți dau asta, pentru că au de unde. Și dac-aș ști unde anume să scormonesc, i-aș căuta pe cei care adorm simțuri și opresc povești într-un punct în care le convine. Să-i pun cu buza-ntr-un cîrlig și să-i arunc în balta din care-au plecat, să lupte cu peștii pe care i-a jefuit de vise.
Anca Toma 